Rugaciunea Inimii

 

 

Rugaciunea Inimii pentru Credinciosii care Traiesc in Lume

de Batranul Iosif de Vatopedi(fiu duhovnicesc al Batranului Iosif Isihastul)

 

Suntem mereu intrebati: “Este posibil pentru cei care traiesc in lume sa se ocupe cu rugaciunea mintii?” Celor care intreaba le raspundem intru-totul afirmativ: “Da”. Pentru a lamuri aceasta afirmatie a noastra dar si pentru a-i invata pe cei ce nu stiu, o vom explica pe scurt pentru ca nimeni sa nu fie pus in incurcatura de diferitele interpretari si definitii ale rugaciunii mintii.

 

In general vorbind, rugaciunea este singura ocupatie obligatorie si singura virtute pentru toate fiintele rationale inzestrate cu gandire si simtire, atat oameni cat si ingeri. Din acest motiv suntem indemnati catre practica neincetata a rugaciunii.

 

Rugaciunea nu este impartita din punct de vedere dogmatic in tipuri si metode, ci, dupa cum ne spun Sfintii Parinti, orice tip si metoda de rugaciune este benefic, atata timp cat nu este de influenta si inselaciune diavoleasca. Scopul acestei intru totul virtuoase munci este de a intoarce si a indrepta mintea omului catre Dumnezeu si de a o tine fixata catre Dumnezeu. In acest scop Parintii nostri au intocmit metode mai usoare si au simplificat rugaciunea pentru ca mintea sa poata mai usor si cu mai multa hotarare sa se indrepte catre Dumnezeu si sa ramana in Dumnezeu. In ce priveste alte virtuti, alte parti si insusiri ale omului sunt solicitate, printre care si simturile, pe cand in ce priveste binecuvantata rugaciune doar mintea singura este activa. De aceea este nevoie de multa straduinta pentru a impulsiona mintea si pentru a o supune astfel incat rugaciunea sa dea roade. Preasfintii nostri Parinti care L-au iubit pe Dumnezeu in mod deplin aveau ca cea mai de seama activitate unirea cu Dumnezeu si ramanerea in mod continuu in El. De aceea ei isi indreptau toate eforturile catre rugaciune ca cea mai eficienta metoda catre aceasta tinta.

 

Sunt si alte forme de rugaciune care sunt cunoscute si practicate de catre aproape toti crestinii, insa despre care nu vom vorbi acum. Mai degraba ne vom limita la cea care este cunoscuta sub denumirea de “rugaciunea mintii”, despre care suntem mereu intrebati. Este un subiect care ii preocupa pe multi credinciosi pentru ca se stie foarte putin despre ea si adeseori este inteleasa gresit si descrisa intr-un mod aproape fantezist. Ii vom lasa pe Parinti sa ne spuna despre modul detaliat de a o practica cat si despre roadele acestei virtuti indumnezeitoare care duce de la purificare pana la sfintire. Noi nevrednicii vom aminti doar atat cat este nevoie pentru a lamuri lucrurile si pentru a convinge pe fratii nostri care traiesc in lume ca e nevoie sa se ocupe cu rugaciunea.

 

Parintii numesc aceasta rugaciune rugaciunea mintii pentru este facuta cu mintea dar ii mai spun si “veghe treaza” care inseamna aproape acelasi lucru. Parintii nostri descriu mintea drept o fiinta nepotolita si zbuciumata care nu accepta supunerea si nu se lasa convinsa de nimic din ceea ce nu poate constata ea insasi. In primul rand din acest motiv ei au ales doar cateva cuvinte intr-o singura rugaciune simpla: “Doamne Iisuse Hristoase, fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma”, astfel incat mintea sa nu aiba nevoie de mult efort pentru a putea tine firul rugaciunii timp indelungat. In al doilea rand ei isi indreptau mintea catre inauntru, catre centrul fiintei noastre prin invocarea divina a preasfantului Nume al Domnului nostru Iisus Hristos pentru a se bucura cat mai curand cu putinta de consolarea divina. Nu se poate, ne spun Parintii nostri, ca prea bunul nostru Domn, fiind chemat astfel in mod continuu, sa nu ne auda, El Care voieste atat de mult mantuirea oamenilor.

 

La fel cum si oricare alta virtute nu poate fi obtinuta decat tinand cont de anumite conditii care ne ajuta sa ajungem la ea, asa si aceasta lucrare sfanta are nevoie de anumite conditii elementare, fara de care aproape ca nu se poate:  un anumit grad de liniste; detasarea de griji; renuntarea la aflarea si raspandirea de vesti; auto-disciplina in toate lucrurile; si o stare generala de tacere care izvoraste din aceste lucruri. In rest, nu cred ca e imposibil pentru credinciosii care sunt interesati de aceasta activitate sfanta, sa isi formeze aceasta deprindere. De asemenea, obiceiul bun al stabilirii unui timp pentru rugaciune, dimineata si seara, intotdeauna cam la aceeasi ora, ar fi un inceput bun.

 

Cu siguranta trebuie accentuata staruinta ca cel mai necesar element in rugaciune. Pe buna dreptate insista Sfantul Pavel: “Staruiti in rugaciune, priveghind”(Coloseni, 4:2). Spre deosebire de alte virtuti, rugaciunea necesita efort de-a lungul intregii vieti si din acest motiv repet celor ce fac aceasta straduinta sa nu se simta coplesiti nici sa nu considere drept o nereusita nevoia de insistenta in aceasta lucrare de trezie a mintii.

 

La inceput e necesar sa spunem rugaciunea in soapta sau chiar mai tare cand ne confruntam cu impietrire sau impotrivire interioara. Cand acest bun obicei este format pana ajungem la punctul cand rugaciunea poate fi spusa neintrerupt cu usurinta, atunci ne putem intoarce catre inauntru pastrand o tacere desavarsita in exterior. Staruinta statornica, straduinta si pastrarea acelorasi cuvinte ale rugaciunii, fara a le schimba des, vor da nastere unui obicei bun. Acesta va aduce stapanire asupra mintii si atunci prezenta harului se va manifesta.

 

La fel cum orice virtute are un rezultat corespunzator asa si rugaciunea are drept rezultat purificarea mintii si iluminarea. Ne calauzeste catre cea mai inalta si mai de pret comoara, unirea cu Dumnezeu sau indumnezeirea reala. Cu toate acestea Parintii ne-au spus de asemenea asa: ca tine de om sa caute si sa se straduiasca sa intre pe calea care duce la cetate; si daca se intampla sa nu ajunga la punctul final fiindca nu a reusit sa tina pasul dintr-un motiv sau altul, Dumnezeu il va numara cu cei care au reusit. Ca sa ma fac inteles mai usor indeosebi in ce priveste rugaciunea, voi insista asupra faptului ca noi toti crestinii trebuie sa ne straduim sa crestem in rugaciune, indeosebi in cea care este denumita rugaciunea monologica sau rugaciunea mintii. Cel care ajunge la aceasta rugaciune va afla mult folos.   

 

Datorita prezentei rugaciunii “Doamne Iisuse” omul nu este dat prada ispitei, pe care el o asteapta, pentru ca esenta acestei rugaciuni este veghea treaza; astfel cel care privegheaza si se roaga nu intra in ispita(Matei 26:41). De asemenea el nu cade prada intunecarii mintii care il face sa devina irational si sa se insele in judecatile si hotararile sale. Nu cade in nepasare si uitare care sunt la radacina a multe rele. Mai mult, el nu este invins de patimi si slabiciuni, mai ales atunci cand apar ocaziile de pacat. Dimpotriva el creste in straduinta si in credinta. Devine dornic de fapte bune. Devine bland si iertator. Creste de la zi la zi in credinta si in dragostea de Hristos si asta il impulsioneaza catre toate virtutile. Avem multe exemple chiar in zilele noastre de oameni, si indeosebi de tineri, care prin bunul obicei de a spune rugaciunea au fost salvati de la primejdii ingrozitoare, de caderi in mari rele si de lucruri care duc la moartea spirituala.

 

Drept urmare rugaciunea este o datorie pentru fiecare credincios indiferent de varsta, nationalitate si stare; indiferent de locul, de timpul si de modul in care o spunem. Prin rugaciune Harul dumnezeiesc actioneaza si ofera solutii la problemele si incercarile care ii necajesc pe credinciosi, astfel incat, dupa cum spune Scriptura: “Tot cel ce va chema numele Domnului se va mantui”(Fapte, 2:21).

 

Nu este nici un pericol de ratacire, cum zvonesc unii oameni nestiutori, atata timp cat rugaciunea este spusa intr-un mod simplu si smerit. Este de cea mai mare importanta ca atunci cand spunem rugaciunea sa nu cream nici un fel de imagine in minte; nici a Domnului nostru Hristos, nici a Sfintei Nascatoare, nici a vreunei persoane sau infatisari. Din cauza imaginii mintea este imprastiata. De asemenea prin intermediul imaginilor este deschisa usa pentru ganduri si inselari. Mintea trebuie sa ramana concentrata asupra sensului cuvintelor si cu multa smerenie omul trebuie sa astepte mila Lui Dumnezeu. Nu trebuie data nici un fel de importanta diferitelor inchipuiri, lumini sau miscari si de asemenea zgomotele si alte perturbari trebuie ignorate si considerate drept masinatiuni diabolice cu scopul de a ne insela si a ne abate din drum. Modul in care Harul se manifesta in practicanti este prin bucurie spirituala, prin lacrimi tacute si aducatoare de bucurie, sau prin frica de Dumnezeu plina de pace si veneratie, cauzata de amintirea pacatelor ducand astfel la sporirea plangerii si tanguirii.

 

Treptat Harul devine una cu dragostea Lui Hristos si atunci nestatornicia mintii inceteaza complet si inima este atat de aprinsa de dragostea de Hristos incat crede ca nu mai poate indura. De aceea de multe ori omul simte ca ar vrea sa ramana asa cum este atunci necautand sa mai vada sau sa mai auda altceva. Toate aceste lucruri precum si multe alte forme de ajutor si alinare sunt intalnite in primele stadii de catre cei care pastreaza in minte rugaciunea in masura in care depinde de ei si pe cat este posibil. Pana la acest stadiu, care este atat de simplu, cred ca poate ajunge orice suflet care este botezat si traieste intr-un mod ortodox, astfel incat prin rugaciune ajunge la o stare de bucurie spirituala avand in acelasi timp protectia si ajutorul Lui Dumnezeu in toate actiunile si activitatile sale.

 

Repet inca o data indemnul meu catre toti cei care Il iubesc pe Dumnezeu si doresc mantuirea, sa nu amane sa incerce aceasta buna lucrare si sa o practice de dragul Harului si milei pe care le ofera tuturor celor care se straduiesc catusi de putin in aceasta lucrare. Spun asta ca sa ii incurajez sa nu ezite sau sa se demoralizeze din cauza impotrivirii si a ostenelii cu care se vor confrunta. Batrani din timpurile noastre pe care i-am cunoscut, au avut multi ucenici care traiau in lume, barbati si femei, casatoriti si singuri care nu numai ca au ajuns la stadiul de inceput ci s-au inaltat la niveluri superioare prin Harul si mila Domnului nostru Hristos. “Ca lesne este inaintea Domnului a imbogati pe cel sarac degraba si fara de veste”(Intelepciunea lui Isus Sirah, 11:23). Cred ca in ziua de azi, in acest haos de confuzie, agitatie si necredinta, nu exista o practica spirituala mai simpla si mai usoara, care este la indemana aproape a oricarui om, cu asa multe sanse de reusita si asa o maretie de binefaceri, decat aceasta mica rugaciune.

 

Oricand stai jos, mergi sau muncesti, sau la nevoie chiar stand in pat, si in general oriunde si oricum te gasesti, poti spune aceasta mica rugaciune care contine in ea credinta, marturisire, invocare si speranta. Cu atat de putina munca si cu un efort nesemnificativ, porunca universala “Rugati-va neincetat”(Tesaloniceni 5:17) este dusa la indeplinire in mod desavarsit. Catre oricare cuvant al Parintilor nostri ne-am indrepta, sau chiar in vietile lor minunate, nu vom gasi o alta virtute atat de mult laudata si practicata cu atata zel si staruinta, astfel incat ea singura constituie arma cu cea mai mare putere a biruintei noastre in Hristos.  Nu e in intentia noastra sa cantam laudele acestei regine a virtutilor, sau sa o descriem, pentru ca orice am spune mai degraba o nedreptateste si o micsoreaza. Scopul nostru este sa indemnam si sa incurajam pe fiecare credincios in lucrarea rugaciunii. Dupa aceea fiecare va afla din propria sa experienta ceea ce noi am spus atat de saracacios.

 

Inaintati voi cei care va indoiti, voi cei descurajati, voi cei in necazuri, voi cei in ignoranta, voi cei cu putina credinta si cei care treceti prin incercari de diferite feluri; inaintati catre alinare si catre rezolvarea problemelor voastre. Dulcele nostru Iisus Hristos, Viata noastra, ne-a spus: “fara Mine nu puteti face nimic”(Ioan 15:5). Astfel priviti cum, chemandu-l neincetat, nu suntem niciodata singuri; si drept urmare “toate le pot intru Hristos, Cel care ma intareste”(Filipeni, 4:13). Vedeti adevaratul sens si urmarea insemnatei spuse a Scripturii: “Si ma cheama pe Mine in ziua necazului si te voi izbavi si Ma vei preaslavi”(Psalmi, 49:16). Haideti sa chemam preasfant Numele Sau nu numai “in ziua necazului” ci necontenit; astfel incat mintile noastre sa se lumineze si sa nu intram in ispita.

 

Ca un epilog la ceea ce s-a spus, repetam indemnul nostru sau mai degraba incurajarea noastra catre toti credinciosii, ca este posibil si ca este vital sa se ocupe cu rugaciunea “Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ma”, asa-numita rugaciune a mintii, cu credinta sigura ca vor afla multe binefaceri indiferent de nivelul pe care il vor atinge. Amintirea mortii si o atitudine smerita, impreuna cu celelalte lucruri ajutatoare pe care le-am mentionat ne asigura biruinta prin Harul Lui Hristos a carui invocare va fi menirea acestei binecuvantate lucrari. Amin.